La implantul ghidat digital, medicul planifică pe calculator poziția, adâncimea și înclinarea implantului, pe baza unei tomografii 3D (CBCT) și a unei scanări a dinților. Planul se transferă apoi în gură printr-un ghid chirurgical printat 3D, prin care trec frezele și implantul. Metoda este mai precisă decât inserarea liberă: complet ghidat, abaterea medie la vârful implantului a fost sub 1 mm, față de peste 2 mm cu mâna liberă.
Un implant se poate pune fără adiție atunci când osul existent îl acoperă pe toate părțile, cu un perete de aproximativ 1,5 până la 2 mm, și permite o poziție corectă pentru coroana viitoare. Când creasta este mai subțire sau mai joasă, un implant scurt, unul îngust sau o altă poziție pot evita adiția. Decizia se ia pe tomografie și pe planificarea digitală.
Da, în cele mai multe cazuri. Soluția depinde de cât os lipsește și unde. Un deficit mic se completează cu adiție de os în aceeași ședință cu implantul. Un deficit mare se reconstruiește întâi, iar implantul vine după câteva luni. La maxilarul superior, în zona laterală, lipsa de înălțime se compensează prin sinus lift, iar în unele situații un implant scurt sau îngust evită complet adiția.
La implantul imediat, extracția și inserarea implantului se fac în aceeași ședință, direct în alveola dintelui scos. La implantul după vindecare, medicul așteaptă 4 până la 8 săptămâni, 12 până la 16 săptămâni sau peste 6 luni, în funcție de cât s-au refăcut gingia și osul. Supraviețuirea implantului este de peste 95 la sută în majoritatea studiilor, pentru ambele variante. Diferența principală este estetică: în zona frontală, gingia se retrage mai des după implantul imediat.
De la câteva luni la aproximativ un an. Durata se adună din trei intervale: cât se așteaptă după extracție, de la zero la peste 6 luni, cât are nevoie implantul să se integreze în os, de regulă peste 2 luni, și, dacă lipsește os, cât durează vindecarea adiției. Un dinte provizoriu fix se poate monta uneori în prima săptămână după implant, deci pacientul nu stă neapărat fără dinte în tot acest timp.
Fațetele de compozit se aplică direct pe dinte, într-o singură ședință, și costă mai puțin. Fațetele ceramice se realizează în laborator, cer două ședințe și rezistă mai bine în timp: la zece ani, rata de supraviețuire raportată este de 95,5 la sută pentru cele ceramice, față de 91 la sută pentru cele de compozit, la o urmărire medie între doi și opt ani. Diferența nu este doar de preț, ci și de cât smalț se șlefuiește, de cum se comportă la pete și de felul în care se repară.
Da, în majoritatea cazurilor de edentație totală pe ambele arcade, intervenția simultană este varianta preferată. Pacientul trece printr-o singură vindecare, iar cele două lucrări provizorii se construiesc una în raport cu cealaltă, deci ocluzia iese corectă din prima zi. Se etapizează atunci când starea generală de sănătate nu permite o intervenție lungă, când o arcadă are nevoie de reconstrucție osoasă, sau când pacientul preferă două intervenții scurte.
Dr. Andrei Drafta ·
Urmează articole despre aligneri, albire și urgențe stomatologice.
