Întreținerea postoperatorie este probabil cea mai importanta etapă din cadrul restaurării danturii prin implanturi dentare (Darby and Walsh 2010). Studiile arata ca implanturile dentare care nu beneficiază de o întreținere corespunzătoare se pierd mult mai rapid fata de cele care sunt incluse într-un program corect de profilaxie.

Regulile de inserție și protezare prin implant dentar sunt numeroase, dar sunt bine cunoscute, deoarece utilizarea acestui tip de tratament a devenit o rutină în ultima vreme.

Motivele pentru eșecul implantului dentar (Eșec = funcționarea pe arcada dentară pe o perioadă mai mică de 10 ani) pot fi:
Chirurgicale – în cazul în care nu se respectă indicația corectă sau tehnica de inserție specifică fiecărui tip de implant
Protetice – în cazul în care nu se respectă criteriile corecte de protezare pe implanturi
Profilactice – în cazul în care nu este acordată o mentenanță corectă postoperatorie

Criteriile profilactice sunt extrem de importante deoarece pot duce la eșecul celui mai corect realizat implant posibil (Allen MC Millan et all, 1997), și de asemenea pot prelungi funcționarea unui implant, care, din diverse motive nu respectă toate criteriile teoretice implicate în acest tip de operație. Pentru a înțelege metodele şi variantele optime de întreținere, este necesar să înțelegem câteva mecanisme de integrare a acestor dispozitive medicale în organismul nostru.
În esență, implantul dentar, este un corp artificial, aloplastic, introdus in organism prin traversarea țesutului gingival. Această situație se caracterizează prin crearea unei comunicări între mediul bucal (care este un mediu septic, adică conține microorganisme) si oasele maxilare (care sunt sterile). Pentru a înțelege metodele şi variantele optime de întreținere, este necesar să înțelegem câteva mecanisme de integrare a acestor dispozitive medicale în organismul nostru.
În esență, implantul dentar, este un corp artificial, aloplastic, introdus in organism prin traversarea țesutului gingival. Această situație se caracterizează prin crearea unei comunicări între mediul bucal (care este un mediu septic, adică conține microorganisme) si oasele maxilare (care sunt sterile).

Barierele naturale de apărare in fața unei invazii microbiene din mediul bucal sunt de trei feluri:
Fizice – prin însăși structura gingiei, care, fiind fibroasa “se strânge” in jurul bontului implantar si constituie o barieră asemănătoare unui dig, dar care nu este perfect etanșă nici in condițiile cele mai bune.
Chimice – prin acțiunile substanțelor dezinfectante și a enzimelor care se găsesc in salivă, (lizozim, etc).
Biologice care sunt reprezentate de mecanismele imunitare proprii ale organismului, capabile sa identifice si sa neutralizeze microorganismele patogene.

Este foarte important sa înțelegem ca nici una dintre aceste bariere nu este « de nedepășit » , ele fiind eficiente doar in măsura în care atacul microbian nu este foarte agresiv.
Cel mai mare depozit de microorganisme prezent in cavitatea bucala este tartrul dentar, care la rândul sau se constituie prin mineralizarea plăcii bacteriene. Mai mult, suprafața tartrului dentar fiind rugoasa determina depuneri mai mari de placa dentara, intrând astfel într-un cerc vicios care are ca rezultat acumulări mari de tartru la nivelul dinților naturali sau artificiali, cu consecințe pentru viitorul acestora.
Odată prima barieră depășită (gingia din jurul dintelui/implantului), bacteriile prezente la nivelul pungilor parodontale încep să însămânțeze osul adiacent (de dedesubtul pungilor).

Cea de-a doua barieră, capacitatea salivei de a steriliza zona respectivă, este afectată de faptul că microorganismele aflate în profunzime și care sunt în general anaerobe (trăiesc și se dezvoltă în lipsa oxigenului) sunt protejate de acțiunea enzimelor și substanțelor salivare de straturile superioare de tartru.
Osul infectat nu are altă apărare în afara răspunsului imunitar propriu, iar nivelul și precizia acestui răspuns depinde tot de starea gingiei deoarece osul se hrănește prin difuziune din periost (o membrană care învelește toate suprafețele osoase din organism) iar periostul la nivelul crestelor alveolare ale oaselor maxilare (zonele unde se găsesc dinții) este irigat cu sânge provenit din gingie, a cărei stare de sănătate este puternic influențată de prezența tartrului.
În acest sens, se consideră că fumatul este extrem de dăunător dinților și implanturilor dentare deoarece fumul de țigară are un efect constrictor (de micșorare a diametrului vaselor de sânge) de la nivelul gingiei, ceea ce duce la micșorarea capacității de apărare locală a organismului.

Osul infectat, a cărui capacitate a fost depășită de nivelul agresiunii microbiene se resoarbe (se descompune și se retrage) generând apariția pungilor osoase reale, care determină depunerea unui țesut infectat, provenit din resturile de țesut gingival și periostal, numit țesut de granulație care, la rândul său este populat cu un mare număr de microorganisme, care susțin în continuare agresiunea infecțioasă locală.
Retracția osoasă din jurul implanturilor dentare poartă numele de periimplantită, și, cu toate că nu sunt cunoscute toate mecanismele de apariţie a acesteia, rolul infecțios al depozitelor de tartru şi scăderea capacității de apărare prin fumat sau alte condiţii locale joacă un rol crucial în apariția și evoluția peri implantitei.
Periimplantita are ca rezultat final pierderea implantului respectiv datorită scăderii suportului osos de susținere din jurul implantului, până la momentul în care implantul respectiv nu mai are stabilitate din punct de vedere mecanic și se mobilizează (Al-Jubouri and Ab Rahman 2012).

Mentenanța implanturilor și a lucrărilor protetice agregate pe implanturi este compusă din două segmente:
Segmentul profesional, constituit din totalitatea procedurilor și manoperelor realizate de către personalul medical specializat în vederea întreținerii acestor dispozitive.
Segmentul personal, constituit din totalitatea procedurilor de igienă personala orală realizată de către pacienți la domiciliu, fără a fi asistați de personal medical specializat.

Ambele componente sunt la fel de importante (Chen and Darby 2003), fiind complementare, excluderea unui segment conducând la dispariția eficienței celuilalt segment.
Segmentul profesional are mai multe etape , care pornesc imediat după inserția lucrării protetice. In primul an pacientul trebuie chemat la control odată la 3 luni pentru evaluarea stării implanturilor radiologic și clinic, fiind urmată apoi de manopere de igienizare profesională de două ori pe an și de radiografii anuale.

Radiologic, se investighează apariția eventualelor retracții osoase în jurul implanturilor, cu ajutorul radiografiilor periapicale. Din cauza traumei chirurgicale, este rezonabil sa ne așteptăm la 1,5 mm de os pierdere în primul an și 0,2 mm în fiecare an.

Clinic, cu ajutorul instrumentelor care nu alterează suprafețele implantare (de obicei se utilizează sonde şi anse din plastic special, de unică folosință) se controlează dacă au apărut pungi gingivale care pot fi substratul eventualelor depuneri de tartru, și în cazul apariției acestora se procedează la îndepărtarea delicată a tartrului și plăcii bacteriene.

Cu toate că suprafața implantară este lucioasă și lipsită de pori, există depuneri de placă şi tartru chiar și pe capele de vindecare. O problemă mai mare apare atunci când o parte din suprafața rugoasă a implantului dentar efectiv este situată deasupra rebordului osos, deoarece acest tip de denivelări, create special pentru inserțiile osoase care se produc în procesul de osteointegrare, prezente pe suprafața implantului, determină acumulări crescute de tartru. Această situația apare în general după retracția osoasă normală din jurul implantelor datorită funcționării pe termen lung. Din acest motiv implanturile care funcționează de mai mult timp trebuie întreținute mai insistent.
Lucrările protetice instalate pe implanturi pot, uneori, să limiteze accesul instrumentelor de igienizare, de aceea mulți practicieni aleg soluții demontabile, pentru a putea să însere și să dezinsere la nevoie aceste lucrări, pentru un acces optim și un rezultat eficient al manoperelor de profilaxie.

Obiectivul principal al acestor manopere este îndepărtarea tuturor depozitelor de tartru sau placă bacteriană, reducându-se astfel riscul infecțios local, cu consecințe benefice asupra durabilității implanturilor și a sănătății orale în general.
Medicii dentiști sau igieniștii dentari pot opta și pentru aplicarea locală a unor substanțe cu efect bactericid, cum sunt clorhexidina, sau listerina, sau mai nou, substanțele care cresc concentrația locală de oxigen, cu efect de micșorare a numărului de germeni patogeni.

Segmentul personal al igienei orale și a implanturilor dentare este la fel de important ca și cel profesional, de altfel echipa medicală are nu numai rolul de a realiza manoperele de inserție și protezare dar și un rol esențial în motivația pacienților spre a efectua o igienizare riguroasă acasă.

Periajul dentar este cel mai eficient mod cunoscut de îndepărtare a plăcii bacteriene (Esposito, Worthington et al. 2004 ), fiind și cel mai răspândit mijloc de profilaxie dentară. Pacienții vor învăța și aplica tehnicile periajului dentar corect pentru implanturile dentare, fiind instruiți în acest sens fie de medicul dentist, fie de asistentul igienist. Periajul trebuie realizat de două ori pe zi, respectându-se toate indicațiile medicale.

Pasta de dinți utilizată poate avea și o acțiune medicamentoasă, o noutate în acest sens fiind pastele de dinți care eliberează oxigen molecular, cu capacitate mare de difuziune, ajungând în cele mai profunde straturi și reducând numărul de germeni anaerobi prezenți la acest nivel. Studii recente arată și faptul că ridicarea concentrației de oxigen molecular la nivel local determină o stimulare suplimentară a mecanismelor imunitare de răspuns la agresiunea infecțioasă cu efect benefic pentru sănătatea orală. Nestle, Wunderlich et al. 2004).

Pastele de dinți pot fi însoțite și de ape de gură sau chiar geluri orale active din punct de vedere infecțios, care aplicate local determină o îmbunătățire a efectului bactericid local.

Alături de periaj, există o mulțime de mijloace suplimentare de igienizare dintre care cel mai important pentru implantul dentar este dușul bucal, care prin presiune de aer și apă determină curățarea spațiilor inter dentare, altfel greu accesibile. Avantajul utilizării dușurilor bucale este dat și de faptul ca în rezervorul aparatului pot fi introduse ape de gură speciale, necesare uneori pentru profilaxia implantară.

Un alt mijloc suplimentar este reprezentat din periuțele inter dentare, cu un rol asemănător cu al dușurilor bucale de a îndepărta resturile alimentare acumulate în spațiile inter dentare. Caracteristic pentru implanturi este diferența mare dintre diametrul coroanei dentare agregată pe implant și diametrul implantului efectiv. Această diferență duce la apariția unor spatii inter dentare între coroanele aplicate pe implanturi mai mari decât cele naturale, de aceea sunt necesare mijloace suplimentare de igienizare.

Concluzii:

  • Importanța întreținerii post inserție a implanturilor este similară cu însemnătatea fazei chirurgicale sau a celei protetice
  • Igiena personală joacă un rol esențial în procesul de întreținere
  • Pastele de dinți sau apele de gură medicamentoase au o influență majoră asupra controlului infecțios implicat în sănătatea orală